Perez a dat 7 milioane € și a acceptat un embargo pentru a-l aduce pe Ancelotti! Ce nu are voie să facă șeful lui Real

Perez a dat 7 milioane € și a acceptat un embargo pentru a-l aduce pe Ancelotti! Ce nu are voie să facă șeful lui Real
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trecerea lui Carlo Ancelotti la Real Madrid, după un sezon petrecut la PSG, nu va atrage după sine și transferul unora dintre starurile francezilor la Madrid.

Cotidianul Le Parisien scrie că, în timpul discuțiilor care au avut ca rezultat plata a 7 milioane de euro în contul campioanei din Hexagon pentru eliberarea de sub contract a lui Ancelotti, șefii celor două grupării au stabilit și un „gentleman’s agreement”. Potrivit sursei citate, Florentino Perez a acceptat condiția pusă de șeicul Nasser Al-Khelaifi, de a nu transfera în această vară niciunul dintre jucătorii de top ai lui PSG. Ibrahimovic și Verratti erau țintele vicecampioanei Spaniei.

„Discuțiile avute cu Nasser au decurs impecabil, așa cum se întâmplă de obicei între două cluburi prietene. Relația dintre cele două părți este una foarte bună și profesională”, a declarat Perez într-un interviu acordat recent.

La Parisien mai scrie și că nu există nicio informație legată de un embargo pus și în sens invers, portughezul Cristiano Ronaldo fiind unul dintre fotbaliștii vizați în această vară pentru un transfer de PSG.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×